Amintiri din negura timpului (II)

Universal Mind

După un an de zile de la respectiva experienţă trebuie să recunosc că nu am respectat decizia de a nu mai relua experienţa. Acum un sfert de oră am repetat, cu succes, întreaga sesiune şi mă declar profund şocat. Înainte de a continua voi reveni puţin la prima şedinţă, cea de anul trecut. Am spus că „întâmplarea a făcut ca şedinţa să se oprească acolo”. Acum, însă, nu mai cred că a fost o întâmplare. Cred totuşi că nu eram pregătit pentru experienţa respectivă

În continuare voi relata ceea ce am văzut, omiţând detaliile legate de structura şedinţei, detalii pe care dealtfel le-am cuprins parţial în descrierea de anul trecut.

În prima viaţă pe care am retrăit-o acum ca experienţă, eram un băiat de aproximativ 17 ani. Eram surprins căci mă aşteptam să văd acelaşi lucru ca şi data trecută. Mă aflam în faţa unei ferme mari situată la adăpostul unor copaci foarte înalţi. Era dimineaţă, aerul era curat şi proaspăt iar pământul era sănătos şi negru. Ghidul m-a întrebat cum mă numesc (nu îmi amintesc să fi reținut întrebarea asta prima oară) iar în minte mi-a apărut foarte repede numele „Tom”. Aveam impresia că mă aflam în America secolului XVII. M-a îndemnat să intru în casă. Odată ce am intrat am remarcat că mă aflam în bucătărie înconjurat de părinţi şi de mulţii copii prin jur. Bucătăria era ticsită cu fel şi fel de unelte din lemn, oale, scaune şi mese. Acolo i-am văzut pe toţi. Mama mea era o femeie zdravănă, durdulie, cu pielea albă, cu parul roşcat, îmbujorată şi foarte zâmbitoare. Părea că era făcută pentru a munci şi pentru a creşte copii. Tatăl meu era un bărbat înalt și uscăţiv, cu ten închis la culoare, părul negru, mustăţi lungi, mari şi negre iar ochii săi erau mari, negri şi aprinşi ca doi tăciuni. Îmi părea genul de om cu o inteligenţă vie care gândeşte cât pentru toţi cei din jurul său. Şi el îmi zâmbea, dar era ceva ce mă neliniştea în fiinţa lui. În jurul lor erau copii mai mici şi mai mărişori, ei erau fraţii şi surorile mele. Nu le puteam distinge în mod clar feţele însă aveau aceleaşi trăsături ca şi mama noastră.

Privindu-i pe toţi, aveam o vagă impresie că nu eram chiar „de-al locului”, mă simţeam uşor străin, iar când Ghidul m-a îndemnat să mă uit în oglindă am remarcat că trăsăturile mele nu se regăseau printre cele ale celor din jurul meu. Aveam trăsături fine, piele deschisă la culoare, ochi deschişi şi senini, o aluniţă pe obrazul drept, părul îl aveam şaten deschis. În esenţă aveam o fizionomie foarte similară celei din viaţa prezentă. În sfârşit, în afara acelei vagi impresii de neliniște pe care mi-o cauza tatăl meu, eram foarte fericit acolo.

Când Ghidul m-a întrebat cum îmi petreceam o zi normală m-am văzut muncind la fermă, am văzut animale, pământ, muncă şi cam atât.

Pe urmă, Ghidul m-a condus mai departe pe linia timpului şi, spre marea mea surprindere, am putut retrăi ceea ce începusem să văd în prima şedinţă, cea descrisă la începutul acestei însemnări, cu diferenţa că acum viziunea continua exact din momentul în care am fost întrerupt atunci. Mai exact, primul lucru pe care l-am trăit acum a fost că eram acel bătrân învăţat care alerga pe străzile înguste ale cetăţii încercând să ajung acolo unde avea loc acea execuţie publică.

Cu ochii minţii am ajuns unde trebuia şi am aflat motivul pentru care eram atât de trist. Cel care avea să fie executat prin decapitare era propriul meu fiu. Iar eu singur eram de vină pentru moartea sa. Mă simţeam îngrozitor. Eram atât de îndurerat încât am început să plâng şi în minte şi în realitatea prezentă. A fost un sentiment foarte puternic. Eu eram responsabil pentru moartea fiului meu, însă nu am putut observa şi evenimentele care au condus la acel deznodământ.

În cele din urmă, Ghidul mi-a propus să retrăiesc acea viaţă sub forma vizionării unui film, însă nu am putut observa decât nişte momente fugare, ca niste flash-uri. M-am văzut tânăr, studiind texte antice, scriind, reflectând, consumat de o puternică sete de cunoaştere, de a şti totul. Doream cunoaşterea supremă. Am văzut apoi o femeie frumoasă trecând cu viteză prin faţa ochilor, iar mai apoi o ceartă furtunoasă între mine şi ea. Mai mult nu am putut descifra. Am înţeles însă că acel tânăr care a fost executat din cauza mea, era fiul nostrum.

Ghidul mi-a cerut să trec direct la scena morţii mele din acea viaţă. M-am văzut stând întins într-un pat cu perdele transparente, într-o cameră somptuoasă, acoperit cu mătăsuri fine… şi complet singur. Nu era nimeni lângă mine. Când în sfârșit am murit, am început să plutesc deasupra corpului meu. Mă simţeam eliberat, dar profund îndurerat.

Pe urmă, Ghidul m-a condus şi mai departe pe linia timpului şi mi-a cerut să mă gândesc la prima impresia care îmi vine în minte. Spre surprinderea mea am constatat că mă aflam într-o epocă foarte îndepărtată, din vremurile imemoriale ale omenirii, când omul abia începuse să vorbească şi să gândească. Am putut aprecia, pe baza portului şi a uneltelor, că cel mai probabil timp ar putea fi Epoca de Piatră – Paleolitic. Totul mi se părea atât de absurd încât credeam că mintea îmi juca o festă, însă am constat în curând că lucrurile stăteau altfel.

Eram conducătorul unui trib de vânători, înalt, solid, cu o constituţie foarte zdravănă. Aveam aptitudini fizice extraordinare, părul lung şi negru, ten bronzat şi o privire fioroasă şi pătrunzătoare. Vârstă era cuprinsă între 30 şi 35 de ani. Când Ghidul mă întreabă cum mă numesc în mintea mea se formează cuvântul „Ulku”. Ne aflam cu toţii în jurul unui foc iar în preajma mea vedeam mulţi copii, de toate vârstele şi aveam certitudinea clară că majoritatea erau ai mei, apoi femei şi bărbaţi. Eram îmbrăcaţi în piei de animale, încinşi la mijloc iar lângă mine am putut observa o femeie însărcinată care mă măsura cu admiraţie. Din câte am putut observa eram masculul dominant, masculul Alfa.

Când ghidul m-a întrebat cum decurgea o zi obişnuită mă vedeam… procreând pentru a asigura supraviețuirea familiei și pentru a transmite succesul meu mai departe, datorate superiorității mele asupra celorlalți, apoi la vânătoare cu arcuri şi suliţe (chiar am putut urmări cu privirea o suliţă pe care am aruncat-o şi cu care am ucis o gazelă, sau o caprioară, într-o pădure foarte deasă). Scopul vieţii mele era să asigur nevoile de hrană şi securitate ale tribului.

Aveam tot ce îmi puteam dori însă, cumva, nu eram mulţumit, simțeam că îmi lipsește ceva. Apoi, spre nesfârşita mea surprindere, m-am văzut contemplând… Voiam să ştiu de ce se mişcă cerul, ce însemnau plantele, copacii şi animalele. Vroiam să cunosc totul şi eram mânat de o sete de cunoaştere teribilă şi inexplicabilă. Priveam scena ca şi cum asistam la frământarea interioară a acelui personaj dar în celaşi timp, eram în întregime consumat de acelaşi foc interior, ca şi cum conştiinţa mea avea două puncte de reper, în loc de unul singur. Apoi totul s-a cufundat în ceaţă şi am revenit cu conştiinţa în zilele noastre. Un singur lucru mai pot adăuga acum și anume că m-am recunoscut cu certitudine în ochii tuturor celor trei persoane…

x x x

A fost o experienţă stranie şi fantastică în acelaşi timp.Înainte de a încheia, trebuie să fac anumite precizări. Caseta conţine în fapt doar două regresii hipnotice, după cum am menţionat şi acum un an. Ceva anume a făcut însă ca acest lucru să scape atenţiei mele imediate. În consecinţă am trăit trei experienţe distincte. Din punct de vedere tehnic (în ceea ce priveşte sugestiile înaintate de către Ghid) nu ar fi trebuit să se întâmple asa ceva. Faptul în sine m-a tulburat si nici nu as fi remarcat dacă bunul meu prieten Radu, cel de la care am primit caseta, nu m-ar fi atenţionat cu privire la el.

Cu toate astea, a trebuit sa analizez experienţa pentru a înţelege ceea ce s-a întâmplat. Structura sesiunii în sine nu era una liniară ci mai degrabă destul de liberă, iar din câte mi-am putut da seama cândva la mijlocul celei de-a doua regresii am decis, inconstient, să continui experienţa de anul trecut.

Motivul pentru care asa ceva s-a întâmplat este încă unul relativ misterios.

Realitate de netăgăduit sau Imaginaţie fantastică? Cine poate sti? Mai exact cine poate distinge limita dintre Realitate si Imaginaţie? Mai important… exista, oare, o anume limită care separă Realitatea de Imaginaţie? Și ce rol joacă în fond subconștientul și inconștientul nostru în toată această ecuație?

În altă ordine de idei… de ce se miscă cerul?

2010

Comments are closed.