Amintiri din negura timpului (I)

Past Lives

”De câteva luni mă aflu în posesia unei casete audio, transpusă în format mp3; primită cadou de la un prieten. Pe ea se află înregistrate în mod amator indicaţiile unei şedinţe de meditaţie controlată ce are ca scop dezgroparea din subconştient a două vieţi anterioare.

De câteva luni mă aflu în posesia ei şi totuşi nu am ascultat-o niciodată. Asta, până ieri. Nu ştiu de ce… dar ieri am căutat-o prin biblioteca virtuală cu scopul precis de a o asculta.

Mi-am corectat puţin postura şi am pus căştile pe urechi. Începe cu câteva indicaţii şi informaţii, după care urmează exerciţiul propriu-zis. În esenţă persoana de pe casetă (pe care o vom numi de dragul convenienţei Persoana) îţi induce o stare de relaxare completă, plantează anumite sugestii, după care începe prin a pune întrebări specifice: Unde te afli? Ce vezi? auzi? etc. Nu voi intra în detalii, ci voi relata doar ceea am văzut. Menţionez totuşi că este pentru prima experiență de acest gen pentru mine.

De la primele întrebări mintea îmi fuge la propriu către un peisaj din ceea ce îmi parea a fi un ţinut din Orientul Mijlociu. Privirea îmi cade asupra unui fel de oraş-citadelă, împrejmuit de ziduri înalte. Apoi mă trezesc direct pe străduţele înguste și pline de praf unde casele erau construite din lut ars. Aveam senzaţia că urma o execuţie publică şi voiam să mă îndrept către locul în care ştiam că avea să se desfășoare acest eveniment. Eram profund mâhnit de eveniment, dar nu am avut ocazia să aflu mai multe căci mi s¬a pus o nouă întrebare. De data asta Persoana mă întreabă despre casa mea. Mintea îmi fuge imediat, printre străduţele înguste către o casă înaltă, cu turnuri aurii. Înăuntru, erau coloane care susţineau acoperişul, iar pe coloane erau pictate diferite simboluri. Pe pereţi erau mozaicuri cu diferite scene de război. Apoi Persoana mă întreabă despre persoanele din casă moment în care în faţa minţii îmi apar ceea ce cred că erau servitori. Persoane dragi nu aveam prin preajmă…

La un moment dat chiar mă enerva această Persoană întrucât punea întrebările prea repede şi nu aveam ocazia să studiez prea mult ceea ce îmi apărea în faţa ochilor minţii. În cele din urmă, ori la începutul şedinţei, ori la mijloc, ori la sfârşit, Persoana mă întreabă cum arăt. Atunci îmi apare o persoană în faţa ochilor despre care ar trebui să cred că eram eu. Voi vorbi despre această persoană la persoana a III-a, singular, pentru a evita confuziile.

Era un bătrân, căruia nu îi puteam atribui o vârstă deși părea trecut cert de 60-70 de ani. Aveam impresia clară ca este un erudit, un învăţat. Avea un turban alb pe cap, barbă lungă şi albă, înveşmântat într-un fel de mantie roşie cu filigrane aurii, iar ochii… Ochii m-au frapat cel mai mult. M-am recunoscut în ei. Mă privea cu aceeaşi ochi cu care mă privesc eu însumi, în fiecare dimineaţă, în oglindă. Nu mă puteam înşela. Faptul în sine mi s-a părut deosebit de interesant. Dar întâmplarea a făcut ca şedinţa să se oprească acolo…

După întreruperea şedinţei nu am mai reluat-o şi nu o voi mai relua prea curând…

Aceste fiind spuse, şi fără alte comentarii, oare…?”

2009

Comments are closed.