Muzica sferelor

Muzica sferelor

Grecii antici, în frunte cu Pitagora, credeau că planetele în mișcare produc sunete care împreună alcătuiau o muzică diafană, o muzică ce îți mângâia cu adevărat sufletul. Cum anume reușeau ei să audă o astfel muzică a fost multă vreme dincolo de înțelegerea sau cunoașterea mea…

Muzica a rămas și încă este una dintre acele arte primordiale care și-au găsit ecoul în adâncimile sufletului omenesc. Spun asta pentru că mi-e dor de muzică, mi-e dor de acea senzație pe care o ai atunci când sufletul îți este inundat de o melodie ce parcă sună aidoma bătăilor inimii tale. Pentru mine, acea muzică este muzica clasică, muzica lui Beethoven, Mozart, Chopin, Vivaldi & Co.

Nu vreau să spun că nu găsesc nimic plăcut în stilurile muzicale moderne, ci doar că foarte rar reușesc să găsesc acea combinație de sunete care să îmi gâdile cu adevărat resorturile interioare. E o poveste curioasă la mijloc, și mă voi aventura să o prezint  așa cum voi putea mai bine, celor dornici să o citească.

Totul începe acum mai bine de 4 ani, când, în mijlocul unei discuții despre creativitate, Radu, prietenul meu cel mai bun, îmi mărturisește că muzica îl ajută să scrie poezie și că scrie diferit în funcție de muzica pe care o ascultă. Pe mine treaba asta m-a impresionat foarte puternic și m-a pus pe gânduri zile întregi.

Ca unul care căuta să se cunoască cu adevărat, dincolo de orice fel de influențe externe, am considerat imediat că muzica era o amenințare adresată muncii mele interioare. Am decis atunci că nu mă voi afla sub robia muzicii și că tot ce voi realiza pe plan interior mă voi strădui să realizez în afara factorilor extrinseci.

Ca o paranteză pot spune aici că din același motiv nu am putut concepe nici meditația pe fond muzical. Pur și simplu nu  o puteam face, convins fiind că orice rezultate aș fi dobândit ar fi fost inevitabil  influențate de muzică (considerând că acestea invalidau strădaniile mele). Ca să lămurim și mai bine lucrurile, eu eram unul dintre acei căutători fanatici ce era mereu în căutarea experienței pure, nealterate, întocmai ca un veritabil dependent de narcotice… dar să nu ne îndepărtăm prea mult.

Sincer să fiu, nu îmi aduc aminte să fi meditat cu adevărat vreodată, cel puțin nu în sensul tradițional. În schimb, mi-am construit propria tehnică meditativă (un soi de corcitură între imaginație și o stare de conștiință semi-alterată) cu care am nădăjduit să descifrez tainele universului. Muzica, din păcate, nu făcea parte din acest proces.

De ce spun „din păcate”? Așa cum aveam să aflu mai târziu, muzica este un aspect vital al vieții. Orice formă de societate umană utilizează într-un fel sau altul acordorile sonore armonioase – muzica, dar eu eram regele încăpățânaților, și mă străduiam să dobândesc prin forță brută și intelect ceea ce aș fi câștigat cu mult mai puțin efort și cu mult mai puțin timp consumat dacă aș fi înțeles adevăratul rol al muzicii.

Câteodată îmi displace profund faptul că simt aproape mereu nevoia de a o lua pe calea cea mai dificilă în orice aș face, ca să nu mai vorbesc de nenumăratele implicații care se răsfrâng și în celelalte domenii ale vieții mele. Să mergem mai departe.

Fast-forward un anumit număr de ani și iată-mă în prezent. Trebuie să precizez că eu am mai ascultat muzică, din când în când, dar nu într-un mod aprofundat sau cel puțin nu așa cum știam că puteam și eram capabil să o fac.

De ceva vreme însă fac naveta între Alexandria și București. Vinerea trecută mă aflam în autobuz – seara – în drum spre București. La un moment dat, cuprins de o anumită melancolie, deschid radioul telefonului și încep să frunzăresc posturile disponibile. Din melodie în melodie ajung în cele din urmă până la postul „România Muzical” unde se interpreta o arie de Rossini al cărei nume nu îl rețin.

Mărturisesc cu mâna pe inimă că m-am simțit atât de pătruns de acea voce și de acea melodie încât am rămas înmărmurit. Am închis ochii și m-am lăsat purtat de acorduri printr-o întreagă gamă de trăiri și de emoții antitetice: bucurie și tristețe, melancolie și entuziasm, victorie și eșec, toate îngrămădite într-un singur pachet. A urmat apoi Mozart, Dvorak, Bach și au mai fost câțiva, dar deja nu mai eram atent la nume. Eram pierdut iremediabil pe valurile muzicii.

În fond, nu conta atât de mult ceea ce ascultam cât cum o făceam. Ascultam cu sufletul deschis, vulnerabil și plin de entuziasm. Mă simțeam renăscut ca și cum deschideam ochii pentru prima oară în viața mea. Cât de mult mi-a luat să realizez un lucru simplu, poate chiar banal… dar eu întotdeauna m-am împiedicat de lucrurile simple. Cât de orb (surd) am putut fi și cu cât de multă recunoștință pot asculta acum o bucată muzicală…

A fost un moment nemaipomenit pentru mine. Microbuzul își croia drum prin negura nopții iar eu zburam întrânsul și dincolo de el, înălțându-mă cu gândul din ce în ce mai sus, cuprins de emoție și bucurie, odată datorită faptului că am redescoperit muzica în viața mea iar în al doilea rând pentru că am reușit să trezesc o parte din mine care de multă vreme stătea amorțită, anesteziată. Aceasta era sensibilitatea mea, capacitatea mea de a percepe frumosul, armonia și sublimul.

Preocupându-se îndeosebi cu științele teoretice (de la un punct încolo cunoașterea devine  sterilă), sensibilitatea omului, și-așa destul de necrozată, are foarte mult de suferit. În nepriceperea mea, credeam că e suficient doar să afli adevărul, sau măcar un adevăr, oricare ar fi el, pentru a putea fi eliberat. Dar una și cu alta nu au nimic în comun. Eliberarea o caută doar cei ce nu o pot găsi.

Tot atunci am înțeles cum stă treaba cu muzica sferelor lui Pitagora. Pitagora era un tip isteț, și a realizat că Universul exterior se reflectă în Universul interior. Prin urmare, sferele cerești nu puteau decât reflecta aspecte cheie ale vieții interioare a omului. Muzica acestora (vibrația) era una dintre cheile care conduc omul către cea mai prețioasă cunoaștere: Cunoașterea de sine.

Muzica este întradevăr o artă sacră, o regină a artelor. Atâta timp cât va exista omul, va exista și muzică. Ea, muzica, este o expresie direct a sufletului.

Așadar, nu pierde timpul… Descoperă muzica sufletului tău și permite-ți să te înalți odată cu ea în adâncurile cerului sau, mai bine spus, în adâncurile sufletului tău.

 

 

4 thoughts on “Muzica sferelor

  1. Si eu am descoperit frumusetea muzicii clasice iar acum ne crestem rasadurile de rosii si ardei in acorduri de Bach si Mozart, fiind dovedit stiintific ca vor fi astfel puternice si viguroase :). Daca ele sunt atat de sensibile la frumos si sublim, noi cu atat mai mult. Spuneai ca ai cautat intotdeauna esenta, dar oare ca sa ajungem sa transcendem orice idee, orice concept, chiar orice stare , nu e necesar sa le experimentam mai intai, sa le cunoastem? Nu sunt ele niste jaloane pe cale, sa nu ne ratacim? Ma intreb si eu…
    Oricum, iti doresc sa gasesti harta care te va duce precis acolo unde iti doresti . O zi minunata !

    • Ai perfectă dreptate, Maria. Cu unele m-am descurcat mai bine, cu altele mai puțin, iar cu altele încă lucrez. Este necesar să experimentăm totul și să interiorizăm acest experiențe minunate ale vieții.

      Nu caut o hartă anume, apoi, eu am găsit ceea ce căutam. Tot ce îmi doresc de acum înainte este timp să pun în aplicare tot ceea ce am învățat și putere pentru a oferi și altora din învățăturile mele.

      O zi frumoasă îți doresc și eu ție!

      Cu mare drag,
      Andrei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *